CFR Cluj caută o variantă cât mai bună pentru înlocuirea lui Dan Petrescu pe bancă tehnică, iar Marius Șumudică este gata să vină în Gruia și recunoaște că are o relație bună cu patronul campioanei României, Neluțu Varga.
Marius Șumudică a subliniat că are „foame de trofee”, iar în Turcia este greu să facă performanță cu adevărat, la Gaziantep.
În același timp, fostul antrenor al Astrei, care a mai fost dorit de ardeleni, i-a avertizat pe conducătorii celor de la CFR că „nu este un antrenor ieftin”. Clujenii au insistat pentru aducerea lui Adrian Mutu după despărțirea de Dan Petrescu, însă fostul atacant al Fiorentinei va continua pe banca României U21.
Sunt sub contract cu Gaziantep, se discută despre prelungirea înțelegerii. Pandemia m-a distrus mental, m-a omorât. Cred că am făcut peste 50 de teste. În Turcia sunt reguli foarte stricte din cauza asta, au ajuns la peste 30.000 de cazuri. E greu și am de suferit fără familie, cu toate că am pus fotbalul pe prim plan. M-au eliminat degeaba și cel mai mare fost arbitru al lor a spus că nu ne putem bate joc de singurul antrenor străin. Sunt minusuri care mă fac să mă gândesc la o altă variantă.
Eu nu sunt antrenor ieftin, spun direct asta, dar partea materială este ultima problemă. Eu am un contract destul de bun. Sunt pe locul 6 în Turcia, un campionat cu multe vedete. Nu mai sunt antrenorul de acum 3-4 ani, care pregătește echipe pe ochi frumoși. CFR oferă o doză de încredere și poți să te bați sus, așa văd din afară.
CFR s-a bătut mereu la trofee, Petrescu a făcut performanțe deosebite. E de luat în calcul, dar deocamdată n-am vorbit cu nimeni. Pot discuta cu oricine, mai am cinci luni de contract. Mi-e foame de trofee, de performanță. E greu să mă bat la Cupă, la cupele europene cu Gaziantep. Îmi doresc să revin și să lupt pentru trofee, iar CFR îți dă această șansă.
Am avut niște discuții cu Marian Copilu, atunci când l-au ales pe Edi Iordănescu. Mi s-a spus că au ales între mine și el. E clar că am fost dezamăgit, dar a fost decizia dânșilor și am respectat-o. Iar apoi n-a mai fost nicio comunicare, dar am reluat discuțiile în urmă cu trei săptămâni. Dan Petrescu și-a dorit niște jucători din Turcia la CFR. Patronul clubului m-a felicitat după meciuri, am avut așa o legătură amicală cu Neluțu Varga, dar nimic concret. Mi-a mai cerut părerea din când în când, prietenie e mult sus, e vorba de respect în lumea fotbalului”, a spus Marius Șumudică, la Digi Sport.
Șumudică i-a avertizat deja pe cei de la CFR că nu se compară cu Dan Petrescu, din punct de vedere al stilului de joc, dar crede că poate să ducă echipa în 16-imile Europa League, așa cum a reușit pe banca Astrei: „Eu sunt adeptul unei filozofii de posesie, încep construcția de jos. Nu știu dacă pot schimba lucrurile peste noapte. Lotul este stufos, bine structurat. N-am stat să studiez de ce Manea a jucat fundaș central. Cred că este un lot ok, s-ar putea bate cu FCSB și Craiova pentru titlu. Eu am fost angrenat în luptele din Europa și de ce să nu bat la Berna? Pot să fac asta. Am scos de două ori West Ham din preliminarii, am trecut de o grupă cu Plzen și Roma. Au scăpat de Cupa României, programul nu mai este încărcat, e o variantă pentru oricine vrea să facă performanță. Respect Gaziantep, pe toată lumea, dar sunt la o echipă care are șansa a șaptea sau a opta la fiecare trofeu. E clar, mi-e foame de trofee! Îmi doresc mai mult și să-mi aduc aminte de perioada petrecută la Astra, iar asta nu pot să fac în Turcia. România mi-a dat șansa să-mi fac un nume și să n-am nicio problemă financiară tot restul vieții mele”.